Un pic de istorie
DRACONES
– numele stindardului dacilor reprezentind un cap de lup, cu gura deschisa, fixat cu gitul intr- o prajina, facut din bronz sau argint iar coada din stofa. Printr-un ingenios sistem interior, stindardul dac facea sa se auda, sub actiunea curentilor de aer, un suierat puternic ce avea ca efect imbarbatarea ostenilor proprii si panicarea celor inamici si, in plus, inducea o stare de nervozitate cailor care nu il mai auzisera. Exista opinii ca era colorat in culorile actule ale steagului nostru, care, din acest punct de vedere, ar fi o continuare a stindardului dac.
RHABON – numele daco-getic al riului Jiu
Fortificatiile – conceptia si executia lor se perfectionează generalizându-se asezările tip pinten barat, apărate de santuri, valuri de pământ cu palisarde de mari dimensiuni, cu ziduri de piatră sau cărămidă, “bastioane” si poartă cu intrare “în cleste” reprezentative fiind cele de la Seica Mică (jud. Sibiu), Cotofenii de Jos (jud. Dolj).
Cetatile dacilor/arhitectura militara
Sarmizegetusa – capitala Regatului Dac Centralizat si Independent
Capitala statului dac, principalul centru politic si religios, pentru apararea careia s-a construit intregul sistem de fortificatii. Din punct de vedere structural, capitala dacilor se dovedeste a fi avut trei parti componente: asezarea civila, zona sacra si cetatea. Sarmizegetusa a fost cel mai mare centru mestesugaresc, iar calitatea sa de capitala politica si cultural-religioasa a Statului Dac a fost un factor determinant in prosperitatea economica.
Armata dacilor
Armata a fost unul din domeniile in care dacii excelau. Permanent ei au constituit o forta armata care trebuia luata in calcul de toti vecinii, inclusiv de Imperiul Roman, asa cum recunoaste Lucanus in Pharsalia: “Feriti-ne, zei ceresti, ca printr-un dezastru care i-ar pune in miscare pe daci si pe geti, Roma sa cada, iar eu sa mai raman teafar…”.
Metalurgia
In atelierele lor, cu un inventar bogat de nicovale, baroase, ciocane, clesti de forme si dimensiuni diferite, dalti, dornuri, pile, mesterii daci realizau o mare diversitate de unelte si arme.
Piesele de fier erau lucrate prin martelare, se incalzea si apoi se intindea si se uniformiza forma obiectului ce se dorea obtinut. Cu daltile se taia piesa apoi se suda — prin batere la cald — sau se gaurea. Calitatea pieselor este dovedita de lipsa urmelor de zgura din piesele finite sau din lipsa pieselor stingaci executate.
Diferite procedee de calire asigurau duritatea si rezistenta obiectelor de fier prelucrate. Maiestria mestesugarilor autohtoni in ce priveste calirea este demonstrata de faptul ca toate piesele gasite sunt calite, ba mai mult, calirea nu este uniforma ci se executa diferentiat, numai asupra partilor active din piesa.
Coifurile
Conducatorii daci din zona Dunarii Inferioare, gasisera o forma de afisare emblematica a reprezentarii, proprie dinastiei lor. Este vorba de o sinteza, in principal din trei elemente din zona, ce tin de peisajul faunistic si vegetal. Reprezentarea emblematica este alcatuita dintr-un vultur cu un penaj bogat si creasta (pe situla de la Agighiol si coiful de la Peretu), care tine in cioc un peste iar in gheare un iepure. Aceasta reprezentare emblematica se localizeaza pe obrazarul drept al coifului. Pe obrazarul sting, coiful de la Peretu are reprezentat un cerb, in timp ce un alt coif, de la Portile de Fier, are reprezentat un caprior.
Din arsenalul dacilor:
Falx-ul – sabia curbata, arma tipică de luptă a dacilor, drept pentru care apare figurată pe numeroase monumente şi pe monede imperiale din secolele II-III en. Ilustrarea ei abundă şi pe scenele de pe Columna lui Traian de la Roma. Puţinătatea exemplarelor găsite in site urile arheologice arată importanţa pe care o aveau ca prada de război.
Urmele dacilor prin lume
Putini sunt acei ce stiu ca în muzeele lumii exista un numar mare de statui, busturi si capete reprezentand daci. Dar intotdeana dacii sint reprezentati cu mâinile împreunate, nu legate, așa cum procedau romanii cu prizonierii barbari. Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atat de multa atentie din partea artistilor plastici, iar Columna lui Traian este un argument in plus în acest sens.
In afara Italiei, ii gasim in multe muzee și colectii private: la Oxford, Berlin, la Paris (Luvru), Madrid, la Praga, la Toulouse, Bruxelles, la Sankt Petersburg (Ermitaj), la Copenhaga, Smyrna, Atena, la New York, în Israel etc.
Licorile dacilor
Miedul este cea mai veche băutură fermentată, apărută cu mult înaintea celor din struguri, cereale sau fructe. După unele cercetări, vechimea acestei băuturi, preparată din miere, ar avea 6.000 de ani. Este cunoscuta și sub denumirea (nepotrivită) „vin din miere”.
Cuvântul românesc „mied” își are rădăcina etimologica în sanscritul „madhu” unde are sensul de miere sau dulce, dar totodată și de alcool. Găsim aceeași rădăcină sanscrită și în alte limbi indo-europene: greacă „methy”, slavonă „medŭ”, irlandeză „mid”, germană „met”, engleză „mead”, în daneză, norvegiană și suedeză „mjöd”, lituaniană „medus”.
Miedul este perparat din miere, apă pură de izvor şi fermenţi (must de struguri sau drojdie). Dar există mied cu diverse arome: de afine, soc, mure, inclusiv lavandă.